Domul din Piața Unirii
"Această clădire mai poartă denumirea de biserica-dom adică Domkirche. Până la sfârşitul secolului XIX s-a presupus că planul de construcţie a fost întocmit de arhitectul vienez Josef Emanuel Fischer von Erlach, care a trăit între anii 1693-1742. A fost fiul nu mai puţin renumitului, la acea vreme, Johann Bernhard Fischer von Erlach. Într-un document din secolul al XVIII-lea, "Wienerische Diarium", se aminteşte însă de aşezarea pietrei de temelie a Domului din Timişoara şi, totodată se menţionează că planul de arhitectură şi construcţii a fost întocmit de H. Johan şi Jacob Schelblauer, consilier al oraşului Viena. Reşedinţa episcopului diocezei romano-catolice a fost iniţial la Cenad, dar după ce aceasta a fost devastată de turci, s-a mutat la Seghedin. În anul 1733, împăratul Carol al VI-lea a mutat sediul la Timişoara, episcop fiind la acea vreme Adalbert Baron de Falkenstein. În urma acestei mutări s-a hotărât construirea unei catedrale, a unui palat episcopal şi a unor case pentru canonici, ceea ce a dus la punerea pietrei de temelie a Domului la data de 6 august 1736. Lucrările au durat o lungă perioadă de timp. În 1773 construcţia a fost terminată sub conducerea inginerilor Carl Alexander Steinlein şi Johan Theodor Kostka. În ceea ce priveşte interiorul Domului aş dori să evidenţiez altarul principal. Sculptorul vienez Johan Joseph Rössler a creat două statui de mari dimensiuni, a Sfântului Carol Boromeus (în stânga) şi a Sfintei Theresia (în dreapta), precum şi perechea de heruvimi care domină ornamentaţia din partea centrală a altarului. Trebuie să menţionez că alegerea acestor doi sfinţi n-a fost întâmplătoare. Sfântul Boromeus a fost patronul împăratului Carol al VI-lea, sub care a început construcţia Domului, iar Sfânta Theresia de Avila a fost patroana împărătesei Maria Theresia, sub care s-a încheiat construcţia Domului.
Tabloul altarului principal în reprezintă pe Sfântul Gheorghe călare în luptă cu balaurul. Din datele istorice privind dioceza am aflat că încă din secolul al XI-lea Sfântul Gheorghe este considerat patronul ocrotitor al acesteia. Datorită acestui fapt Gerhard von Sagredo, întemeietorul şi primul episcop al diocezei, între anii 1030 şi 1046, a fost botezat cu numele de Gheorghe. Sfântul Gheorghe a devenit valoare simbolică a luptelor victorioase asupra turcilor. Creatorul acestei opere de artă a fost renumitul pictor şi director al Academiei de Arte Frumoase din Viena, Michael Angelo Unterberger. Se presupune că patru din cele şase tablouri ale altarelor laterale sunt opera pictorului Johan Schöpf, născut la Praga în 1735. Schöpf şi-a făcut studiile la München, pictând în Germania. A fost membru al Academiei. Ca lucrări preţioase ale artei decorative vieneze pot fi amintite, printre altele, Lampadarul de argint din altarul principal, aşa numita "Lumină Veşnică" confecţionat de către giuvaergiul vienez Josef Moser. Din cele patru clopote ale Domului s-a păstrat numai cel mare, care a fost turnat în 1763 de către Joseph Steinstock la Buda, în Ungaria. Orologiul din turn este opera meşterului ceasornicar timişorean Martin Kidl din 1764. Prima orgă, în stil baroc, frumos ornamentată, a construit-o meşterul vienez Paul Hanke în 1757. Ea a fost înlocuită la sfârşitul secolului al XIX-lea cu actuala orgă, produs al atelierului meşterului timişorean Leopold Wegenstein. În cripta Domului sunt înmormântaţi episcopii, demnitarii şi multe personalităţi de vază ale oraşului.
Ultima restaurare a Domului, ca şi a celorlalte construcţii din jurul său, printre care şi casele canonicilor, a avut loc în anii 1981-'82, lucrările exterioare fiind conduse de arhitectul timişorean Franz Braun, iar cele interioare fiind făcute de fraţii Milthaler din Arad."
(Else von Schuster intervievată de Adrian Onică)
Biserica Ordinul Calugărițelor de Notre Dame "Nașterea Sfintei Fecioare Maria"
Istoria acestui lacaș de cult este strâns legată de educația inteprinsă în Timișoara sfârșitului de secol al XIX-lea, începutului de secol XX. "Să revenim atunci la perioada cu Notre-Dame. La şcoală, acolo la Notre-Dame am primit noi o educaţie aleasă, am fost la internat fiindcă nu aveam părinţii aicea şi încetul cu încetul m-am adaptat." (Interviu realizat de Adrian Onica cu Elisabeta Schuster)
In 1864 se înființează la Timișoara ordinul Sorores Pauperes de Nostra Domina. Buna educație inteprinsă de aceste calugarițe și diversitatea limbilor studiate au făcut ca școala de la Notre Dame din Iosefin să devină cunoscută în Banat. Construcția bisericii complexului Notre Dame a durat relativ mult, din 1880 pana în 1894.
Sinagoga Cetate
„Aici la Timișoara, între cele două razboaie, începând cu 1918 cand s-a terminat primul razboi mondial și până a început al doilea razboi mondial, au existat 13 000 de evrei.
Atuncea au fost trei rabini la Timișoara, în Fabric a fost Singer, rabinul, în Cetate a fost rabinul doctor Drecsler, în Iosefin a fost rabinul doctor Schushick, și au existat două temple: unul în Fabric și unul în Cetate, pe Mărășești.
A fost o sinagogă care mai este și acuma și care e un fel de templu în Iosefin, pe strada Phoebe sau cum îi spune acuma.
În afară de asta a fost o sinagogă în Fabric pentru ortodocși.
Sunt doua feluri de evrei, neologi și ortodocși. Ortodocșii sunt asa cum sunt și la români, mai religioși, iar neologii țin mai puțin din religie, ei cred în Dumnezeu, dar nu prea țin religia, nu prea se ocupă cu ea.
În afară de asta a fost în Mehala o casă de rugăciuni, care nu e sinagoga, dar au închiriat o locuință și acolo și au făcut o casă de rugăciuni.”
(Ezra Bergler, intervievată de Roxana Pătrașcu)
Sinagoga Fabric
„Mai era comunitatea evreilor spanioli în Fabric, tot pe strada Ecaterina Teodoroiu, alaturi de ortodocși. Era un separatism. Ei se țineau după ritul lor adus din Spania. Ei se considerau evrei mai nobili, mai ridicaţi decât ceilalți. În limba ebraică, evreii spanioli aveau cultul Sefardimilor, iar ortodocșii și neologii aveau cultul Aschenazimilor, erau evrei proveniți din Germania, dar și din Galiția, din Podolia. Neologii aveau sediul în Cetate, unde este și astăzi, sediul Comunității, dar aveau sinagoga cea mare, vestită. Era o casă pentru consiliu, pentru adunările generale, în Fabric, unde astăzi este casa de rugăciuni. În casa de rugăciuni din Fabric, am reușit să salvăm mobilierul sinagogii spaniole din Fabric. Sinagoga, construită în 1889, din Fabric, după modelul sinagogii din Seghedin, este atacată de ciuperci, bolta toată este atacată, şi prezintă un pericol din cauza rezonanței și a undelor sonore care vin de la orgă și nu mai este practicată de ani de zile, parasită. Și atunci ca să avem un locaș sfânt am luat sala mare a consilierilor, unde s-au ținut ședintele de consiliu și am transformat-o în casă de rugăciune, şi mobilierul l-am luat din sinagoga spaniolă.”
(Oscar Schwartz, intervievat de Adrian Onica)
Sinagoga Fabric - ilustrată