Azi e prima zi de Paşti. Am ghete noi de nubuc şi ciorapi de dantelă, făcuţi de Maica. Pe terasă, sub plopi, aşteaptă şunca fiartă. Lângă scări, mă aşteaptă coşul de la Taubert Neni – fondante şi piersici şi pere de marţipan. Miroase a Taubert Neni în fiecare an la 9 dimineaţa de Paşti. Mic dejun de primăvară pe terasa de pe Fagului, pâine neagră, brânză de la Leni papa şi ridichi crescute în grădina din umbra fabricii Timiş. Iarna, la Drina acasă, în spatele străzii Fagului, spre Abator, sandvişuri cu pateu de casă şi rondele de castraveţi muraţi. Bunica Drinei dă la o parte teatral perdeaua dinspre bucătărie şi defilează cu tava pe care sunt clădite frumos feliile de pâine.
Când sunt bolnavă nu am poftă de mâncare. Stau în pat şi Moe mă lasă să mă joc cu ceasul lui de buzunar. A ajuns în sobă, prin cenuşa de la lemnele arse. Cadranul s-a pierdut de mult şi dintre ţagăre a mai rămas doar minutarul. Tot aşa am reuşit să pierd inelul de logodnă al mamei. Au căutat sub pat, în saltea, în perini, după ladă – nimic.
Mă duc la balet la Tanti Egerer. Duşul care miroase a Palmier (nu mai e Palmolive ca pe vremuri, zice tata) s-a stricat. Toaleta e în bucătărie, cu uşa deschisă spre mătase şi miere şi fum şi spre grădinile de pe Fagului. Am făcut bine şpagatul. Merit o ciocolată Pitic de la 1 Mai. Magazin mic, dulce şi pipărat, cu dale ca un uriaş şi lucios Blutwurst – maro sângeriu şi alb sidefat. Apoi în Tramvai, la Primăria veche, treiul se întoarce, băncile de lemn lustruit de ani nu mă atrag, vreau să mă ţin de mânerele de piele de sus şi de maneta de lângă vatman. Fascinantă meserie.
La stâlpul de lemn al felinarului din colţ de pe Fagului. Troc la „ujină”: dau o pâine cu unt pe o felie cu untură şi boia de la neni Buchin. După masă, vizită de două feluri. Cu mama şi tata la Rodica: miros de ciocolată, de covoare vechi şi multe note de pian. Mama râde, tata povesteşte neobosit. Sau cu Maica şi Moe la Teta şi Coca, la neni Ioviţa. Levănţică, pudră, perie de păr în cutii vechi. Cremă de zahăr ars în şoluri groase, galbene, pe treptele casei de pe strada Iaşi. Aer şi pomi şi, departe, „7 case” şi „ruşii” (Doamne apără!) şi trenul. Sărut mâna, servus. Faci Schaumpitte? Mai bun ca la Stoica!
În capătul străzii Cuvin, la Helga, o lume ca o farmacie – mobilă şvăbească, podele albe şi milieuri apretate. Cacao cu poze de pe cutii Suchard (goale). Nici o umbră, nici o cută, nici un mister. Dincolo de zid, antipodul. Miros de ziare şi reviste vechi, de pisici şi de stofă arsă. Toată fabrica asta a fost a lui? Unde-i? S-o fi dus să adoarmă liniştit în lacul cu mormoloci de la capătul Fabricii de Bere.
Mă duc la doctor basci Wittemberg. În Piaţa Plevnei toate clădirile par suferinde. Din multe coridoare întunecate cu miros de pivniţă, bucătărie sau pielărie, vine un zâmbet subţire şi Zwickeri aurii. De pe masa din birou pe care am fost cocoţată văd valuri de soare pe lemnul ferestrei. N-am nimic şi plecăm. În Timişoara, nu mă uit pe cer după soare. Îl găsesc în cărămida caldă din dosul tencuielii căzute, pe gardurile de lemn înnegrit, pe vârfurile de platani văzuţi de pe pasarela de la Neptun, pe frontoane cu lei, bufniţe, capete de femeie, ghirlande. Un soare doar pentru piatra şi lemnul Timişoarei.
La piaţă în Iosefin. Miroase grozav a pătrunjel de-a lungul străzii care dă în Preyer. Şvăboaicele înfoiate se miră larg: nu iei tot untul pe frunză de brustur? Sunt paie şi cai la capătul pieţei şi scaune de lemn cu schelet metalic în scuarul din mijloc. Magazine multe şi mărunte. Ori urci, ori cobori. Toate au copertine cu dungi colorate, urnite din greu cu rotiţe de fier.
Vara în vacanţă la Orşova. Excursie cu vaporul pe Dunăre, cu Tia şi mama. Când eram eu mică, zice mama, erau vapoare cu zbaturi. Mă simt ca Huckleberry Finn, plecat în aventuri pe Mississippi. Nu ne luăm ujină că ajungem la Moldova imediat. Se defectează vaporul şi ni se face foame. Ciugulim delicat dintr-un baton de ciocolată care se rătăcise la mama în poşetă, privind cu jind la puntea de jos, unde un grup de dunăreni desfăşurase pe un ziar pâine neagră, ceapă şi şonc.
Nu-i toamnă? Ba-i toamnă – a venit aviz pentru pachet de la Mehadia. Ladă cu paie şi pere domnişoare şi gutui şi mere bătute, fănină şi câta ţuică şi scrisoare: mai multe trimit prin Iulci sau cu Ache, când vo veni de la Bucureşti. Duminică merg cu Maica şi Moe la biserică – una, două, sau trei, românească, sârbească sau catolică. Doamne- Doamne înşiră struguri şi spice la biserica de la Iepuri. Asta mănâncă îngeraşul?
Mamo, iar îţi e rău, mergem la doctorul Pop! Nu mai amânăm. Vizită în Piaţa Maria, în casa cu ferestre de tortă. Eu sunt mică, salonu-i mare, eu sunt slabă, pancovele lu’ tanti Luci mă fac tare. Victor, cum stai la masă? Ich will nichts wissen, ich will schlafen gehen!
– Fata trebuie să facă pian, germană şi un pic de balet.
– Nu chinuiţi fata cu prostii. Ia, arată tu unde-i carul mare, zâmbeşte Moe dincoace de plopi.
Noapte pe strada Moţilor, la Taia şi Maia. Dormitor întunecat şi complicat, dincolo de spătarul înalt luceşte icoana foarte veche; mă foiesc mult în aşternuturile albe, apretate aşa de tare încât cred că stau singure în poziţie de drepţi. Nu pot să adorm decât cu poveştile despre porumbeii care o ajută pe Cenuşăreasa. Pe stradă e plin de frunze de arţar ude, şolocaturile fâşâie.
Masa de Crăciun pe Moţilor. Taia e în capul mesei. Lângă el, copiii – cei mai mici (adică eu), la dreapta, cei mai mari la stânga (Paveluţ şi Tia). Apoi nurorile, apoi băieţii. Maia nu prea are timp să se aşeze. Serveşte pe toată lumea şi supraveghează tot ce se întâmplă la masă şi la bucătărie. E obosită pentru că a trebuit să termine toată treaba în Ajun, devreme. Taia nu o lasă să gătească în ziua de Crăciun. Merge la biserică şi îl ascultă cât el slujeşte. Taia decupează frumos curcanul. Prima felie o primesc eu, apoi copiii mai mari. Curcan cu măr.
Seara la Filarmonică: rochie cu guler de dantelă. Nu prea am răbdare să stau pe scaun până la sfârşit şi îmi cam vine să mă scarpin. Ca să-mi mai treacă plictiseala, mă uit la cerceii doamnelor din jur. De la balcon, de pe locurile cu abonament, tanti Adi se uită cam sever la mine. Îmi iau „pră samă” şi privesc iar drept în faţă, la dirijor. Vine pauza cu pastile de ciocolată cu mentă. În sfârşit concertul, am scăpat de simfonie! Ne întoarcem acasă, zăpada scârţâie, felinarele clatină lumina. Vin oameni de la fabrică – Sărut mâna, Să trăiţi, dom’ inginer. Bună seara, Biro, Maşcovescu, Schuld – tata îi salută pe toţi, pe nume. Latră câinii şi gerul te adoarme.
Text publicat in volumul „De la Gargantua la Google”, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2007